Andra, Connect-R și What's Up, la deschiderea evenimentului „Satul lui Moș Crăciun” din Florești
Vineri, 23 noiembrie, de la oa 19, este anunțată în parcul Poligon de pe strada Tăuțiului din Florești deschiderea Satului lui Moș Crăciun – Florești 2018. În prezența lui Moș Crăciun se vor aprinde luminițele de Crăciun, după care primăria coumei anunță un „un concert extraordinar, susținut de Andra, Connect -R și What's Up”.
Potrivit organizatorilor, „conceptul acestui eveniment, gândit ca o activitate destinată întregii familii sub sloganul „Povestea vă așteaptă!”, a fost creat în spiritul Târgurilor de Crăciun din nordul Europei, inspirându-se mai ales din modelul oferit de orașul finlandez Rovaniemi, capitala regiunii Laponia”.
„Satul lui Moș Crăciun” va fi amplasat în Parcul Tăuți (strada Tăuțiului), pe o suprafață de aproximativ 20000 de metri pătrați, foarte aproape de liziera pădurii.
Destinat celor mici, dar și celor mari, „Satul lui Moș Crăciun” va fi compus din zone tematice cum ar fi Casa lui Moș Crăciun, Fabrica de Jucării, Fabrica de vise ( alteliere de creație ), Poșta lui Moș Crăciun, Ieslea, Bradul lui Moș Crăciun, Carusel, Scena de concerte, Gara și Trenulețul lui Moș Crăciun, Pista de masinute, Patinoar, Căsuțele De Crăciun, precum și o zonă de Food & Drinks.
„Satul lui Moș Crăciun” va fi deschis zilnic în perioda sus-menționată, între orele 11:00-22:00, iar pe lângă zonele tematice, va găzdui zilnic concerte live, spectacole de teatru, precum și o expoziție de obiceiuri și tradiții de iarnă din diverse zone etnografice ale României.
Programul scenei principale va include concerte susținute de Andra, Fuego, Paula Seling, Nico, Narcisa Suciu, Marius Ciprian Pop, Orchestra Lăutarii de la Chișinău, Paul Ananie, Daniel Pop, Gabriel Dumitru, Andreea Haisan, Corul Armonia, Ansamblul Junii Sibiului, Ansamblul Transilvania sau Ansamblui Soimii Carpatilor.