Ne pare rau, vizionarea acestei pagini nu este posibila in Internet Explorer 6, 7.
Pentru a explora continutul citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Pentru a beneficia de experienta completa a sitului citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Continua pe Citynews.ro
×
inchide
Go to TOP
Sâmbătă, 19 Ian. 2013, 08:30
2
3922

La începutul secolului XX, Clujul era capitala filmului

Primele proiecţii de filme în oraşul Cluj-Napoca au avut loc pe data de 3 ianuarie 1899 la Teatrul Naţional, filmele aparţinând unor cineaşti ambulanţi. În anul 1908 se realizează mai multe cadre scurte cu obiective şi obiceiuri din oraşul de pe Someş: Aleea centrală, Statuia lui Corvin, înmormântarea episcopului Bartok, dans românesc şi dansuri populare din zona Clujului. Acest pachet de filme e prezentat mai târziu la Budapesta sun titlul „Imagini din Cluj”. Primul cinema din Cluj, „Urania”, a fost ridicat în anul 1910 de către Udvari Andras, sala de cinema purtând pe atunci denumirea de „teatru electric”. Al doilea cinema al Clujului a fost înfiinţat de către Janovics Jeno care considera că filmul nu este o concurenţă a teatrului, ci un mod de exprimare şi unul de a distra publicul”.

la inceputul secolului xx clujul era capitala filmului
Video 2: 
Video 3: 
Video 4: 

În Transilvania, în perioada 1913 şi 1920, a existat o bogată activitate în domeniul  industriei filmului. Renumit pentru pionieratul din domeniul cinematografiei transilvănene este directorul Teatrului Maghiar Cluj-Napoca, Janovics Jeno, care a înfiinţat prima casă de producţie de film din Transilvania, denumită după numele său „Janovics”.

Mai mult, cinematografia maghiară începe o dată cu Janovics. „Pe vremea aceea exista un singur studio în care se filma, dar se filma mai mult în exterior. Există o poveste legată de primul accident de muncă în lumea cinematografiei clujene, soldată cu moartea unei actriţe. Se filma pe Someş, la filmul <<Mânzul Sârg>>, era o secvenţă cu un cuplu într-o barcă, doamna cade în apă şi se îneacă. Bărbatul sare, încercând s-o salveze, dar în zadar. De pe margine, spectatorii aplaudă scena atât de bine jucată, însă în final află cu stupoare că actriţa chiar a murit”, dezvăluie Ioan Tarkany, asistent universitar în cadrul Facultăţii de Film şi Televiziune din cadrul Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

De asemenea, Janovics Jeno a pus bazele studiourilor clujene „Proja”, „Corvin” şi „Transsylvania Film” unde a fost şi director. Totuşi, documentele atestă că exista un singur studio în care se filma propriu-zis. Janovics a colaborat cu studioul de film „Pathe” din Paris care a deţinut monopolul filmului în Europa între anii 1903 şi 1909.

„A început să facă filme fără sonor mai mult din pasiune, dar a realizat şi filme documentare. Pentru că în perioada respectivă exista o pandemie de sifilis, a făcut un film în care îi învaţă pe spectatori cum să prevină această boală”, adaugă asistentul universitar Ioan Tarkany. 

Lucrând cu regizori francezi, folosind tehnica lor şi actori clujeni a realizat peste 60 de filme mute de lungmetraj. În foarte multe filme a jucat ca actriţă soţia sa, Lili Poor, de altfel o artistă talentată. Primul film realizat de Janovics Jeno la Cluj-Napoca împreună cu francezii de la „Pathe” se numeşte „Mânzul Sârg”. La vremea aceea, s-au produs peste 130 de copii, producţia rulând în întreaga Europă şi nu numai, „Mânzul Sârg” ajungând să fie vizionat până în Japonia.

„Filmul prezintă drama unui cuplu tânăr dintr-un sat. Laci urmează s-o ia de soţie pe Erzsi, fiica lui Bakaj Andras, unul din bogaţii satului. Înainte de nuntă soseşte acasă şi tatăl lui Laci, acesta fiind eliberat din închisoare după ce a stat 15 ani pentru omor. Aici se complică lucrurile, la finalul filmului aflând că de fapt nu tatăl lui Laci este criminal, ci Bakaj Andras. Laci renunţă la răzbunare şi tinerii se vor căsători”, povesteşte Balint Zagoni, istoric de film, care a regizat un film potret despre Janovics şi care semnează o carte despre filmul mut din Transilvania intitulată „Fabrica de filme din Cluj între anii 1913-1920. O istorie în imagini”.

În anul 1912, Janovics Jeno a ridicat cel de-al doilea cinema din Cluj-Napoca, la Teatru de Vară, cu o capacitate de 1.200 de locuri, acesta fiind primul cinematograf în care s-a luat decizia ca toţi spectatorii să intre şi să iasă deodată înaintea vizionării filmului şi după.

„Aici aveau loc proiecţii de 90 de minute, iar o orchestră de 10 persoane acompania filmul mut. La primele proiecţii, pentru o mai bună siguranţă în caz de incendiu, erau prezenţi un pompier şi un poliţist ”, spune Ioan Tarkany.

Janovics a mai lucrat la Cluj-Napoca cu o seamă de oameni de film dintre care doi au devenit foarte cunoscuţi în întreaga lume: Michael Curtiz şi Alexander Korda. Înainte de colaborarea cu Janovics, Michael Curtiz a făcut mai multe filme la Budapesta, iar în anul 1914, acesta a montat trei scurtmetraje în Cluj-Napoca. Apoi, Michael Curtiz lucrează ca regizor în Budapesta, Viena, Berlin şi Holywood. A regizat mai mult de 50 de filme în Europa şi peste 100 în Statele Unite, majoritatea clasice ale cinematografiei americane, cum ar fi The Adventures of Robin Hood, Captain Blood, Dodge City, The Sea Hawk, Angels with Dirty Faces, Casablanca, pentru care a câştigat Premiul Oscar, Yankee Doodle Dandy şi White Christmas. Între anii 1930 şi 1940, a activat în perioada de glorie a studioului  Warner Bros.

De asemenea, un alt regizor care a lucrat cu Janovics, Alexander Korda, a realizat la Cluj primul film în anul 1916. El a mai lucrat în Ungaria, Germania şi SUA. Lui i se datorează în anii 1930 înflorirea cinematografului britanic, pe care îl scoate din sfera provincialismului pentru a-l lansa în competiţie cu Hollywoodul. Deviza sa „filmul trebuie să fie un spectacol pentru un public cultivat” este susţinută prin opere de referinţă, prin lansarea unor regizori şi actori de marcă, prin întreaga evoluţie a studioului său, London Films Productions. Cele mai cunoscute filme ale sale: Viaţa intimă a lui Henric al VIII-lea, Viaţa intimă a lui Don Juan, Rembrandt, Lady Hamilton.

Regizorul clujean Janovics Jeno a părăsit şi el Clujul şi a stat o vreme în Statele Unite. S-a reîntors în patrie, fiind înmormântat împreună cu soţia sa în Cimitirul central din Cluj-Napoca.

Tia Sîrca

Material preluat din cotidianul Transilvania REPORTER

Articole din aceeasi categorie
Vladeasa Winter Trail este un eveniment sportiv care prin particularitatile sale doreste sa atraga atentia asupra unei zone speciale din Muntii Apuseni, satul Rogojel, din comuna Sacuieu, situat la po
23 Feb. 2019
10:05
0
S-a emis ordinul de începere a lucrărilor pe drumul județean DJ 109, arteră ce face parte din Traseul Regional Transilvania de Nord – „Drumul Bistriței", proiect european finanțat prin Programul
22 Feb. 2019
13:00
1
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat va invita la workshop-ul “Investeste pentru viitor!”, care va avea loc la Cluj-Napoca, in data de 28 fe
22 Feb. 2019
12:53
1
LOR li se alătură: TIMMY TRUMPET, BASTILLE, JAMES ARTHUR, OSCAR AND THE WOLF, LOCO DICE, ANDY C, SOLOMUN ȘI MULȚI ALȚII!
21 Feb. 2019
15:25
3
Consiliul Județean (CJ) Cluj a finalizat lucrările de demolare ale clădirilor de pe terenul în suprafață de 14,4 hectare pe care l-a predat Ministerului Sănătății în vederea construirii Spitalului Reg
20 Feb. 2019
10:58
2
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca a înființat din acest an Comisie de Biodiversitate și Dezvoltare Sustenabilă care va monitoriza permanent problemele existente la nivelul spațiilor
20 Feb. 2019
08:30
1

Post new comment

Comentarii

frumos, clujeni adevarati, nu conteaza ca au fost romani sau maghiari, au facut ceva frumos pentru oras

Exact, de aici se dadea "ora exacta in filmul european" in sensul ca noi clujenii eram niste pionieri ai genului, iar cand ii aud pe unii cu "Buftea de Cluj" imi vine sa turbez, fanariotii aia din sud in vremea aceea abia ieseau de sub pamant din bordeiele acoperite cu paie, despre ce cultura vorbim atunci? Care este termenul de comparatie? Ce lucru bun am luat noi de la ei si invers?!

Adaugă comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.
  • Taguri HTML permiseŞ <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență vor fi șterse.

Comentarii

01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
Inchide