Ne pare rau, vizionarea acestei pagini nu este posibila in Internet Explorer 6, 7.
Pentru a explora continutul citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Pentru a beneficia de experienta completa a sitului citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Continua pe Citynews.ro
×
inchide
Go to TOP
Sâmbătă, 14 Mar. 2015, 10:28
0
7682

Premieră în România. Un medic clujean cercetează modul în care celulele stem ajută la regenerarea osoasă în chirurgia maxilo-facială (FOTO)

Premieră în lumea medicală din România. Aranka Ilea, medic din Cluj-Napoca, este pe cale de a descoperi o metodă de regenerare osoasă care să vină în ajutorul medicilor dentiști care fac implanturi. Deocamdată, medicul experimentează această procedură pe porci, dar speră ca în câțiva ani să o aplice și la oameni.

vlcsnap 2015 03 13 17
Video 2: 
Video 3: 
Video 4: 

Dr. Aranka Ilea a gândit un proiect care urmărește regenerarea osoasă și modul în care celulele stem din țesutul adipos pot dezvolta os. Pentru început, experimentul se face pe porci.

“Am ales porcii pentru că seamănă mai mult cu modelul uman și i-am ales pe cei vietnamezi pentru că nu se îngrașă la fel de repede ca ceilalți”, spune dr. Aranka Ilea, șef lucrări, Disciplina de Reabilitare Orală din cadrul Facultății de Medicină Dentară a UMF Cluj.

Experimentul constă în recoltarea unor celule stem rezultate de la porc, din țesutul adipos, care sunt prediferențiate pentru a dezvolta os. Acestea sunt implantate apoi în alveolă, după extracția unei jumătăți de dinte.

Dr. Aranka Ilea explică faptul că la ora actuală, în practica curentă, sunt dificultăți în regenerarea osoasă. “De multe ori, în implantarea dentară, chirurgul trebuie să adauge materiale de origine animală sau de alte origini, iar unele nu sunt bine tolerate de organism sau nu asigură regenerarea osoasă dorită. Folosirea celulelor stem ar fi o alternativă, iar cele derivate din țesutul adipos ar fi mai facile pentru că toată lumea are țesut adipos, unii oameni chiar în exces”, spune aceasta.

Ideea ar fi ca în loc să fie recoltate din dinte sau din pulpa dentară, celulele stem să fie luate din țesutul adipos. “Se realizează extracția dentară doar a unei jumătăți de dinte. Se numește premolarizare. După aceea, în alveola care a rămas goală se inserează aceste celule stem, se suturează și apoi se urmărește evoluția post operatorie”, explică medicul.

Dr. Ilea spune că celulele stem implantate vor interacționa cu cele existente în țesuturile restante. În zona în care sunt implantate sunt diferențiate, prin stimul, către os.

“Sperăm să reușim să generăm structuri care lipsesc organismului. În sfera noastră de activitate este vorba despre dinți. E un vis frumos, dar care începe să devină realitate, să fie realizabil. Acela de a produce dinți noi unui organism care deja și-a pierdut dinții naturali“, a declarat prof. dr. Radu Septimiu Câmpian, decan la Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj.

Experimentul, finanțat de Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”din Cluj-Napoca, a început anul trecut și va mai dura probabil un an. Dacă această procedură se va dovedi un succes, medicul clujean este pregătit să treacă la cercetarea pe oameni.

Experimentul se face pe 8 porci vietnamezi, în colaborare cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj.

Articole din aceeasi categorie
Potrivit unui studiu realizat de o firmă de profil, locuințele din Cluj s-au ieftinit cu câțiva euro pe metru pătrat
08 Apr. 2019
14:58
5
În Parcul Industrial Tetarom III din Jucu s-a inaugurat recent o nouă investiții demarate de unul dintre cei mai mari clienți ce activează în acest perimetru: grupul italian de electrocasnice De’Longh
08 Apr. 2019
13:26
0
Consiliul Judeţean Cluj informează participanții la trafic și locuitorii din zonă în legătură cu faptul că, în cadrul programului de lucrări ce vizează îmbunătăţirea infrastructurii rutiere a judeţulu
08 Apr. 2019
13:13
0
O echipă de funcţionari ai Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj, instituţie publică de interes judeţean aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean, se va deplasa marți, 9 aprilie, începâ
08 Apr. 2019
10:15
0
Compania de Apă Someș a anunțat întreruperi ale furnizării apei potabile în localitățile Florești și Cetan.
08 Apr. 2019
09:28
0
Ordinul Arhitecților din România a lansat un concurs internațional de soluții pentru amenajarea zonei
08 Apr. 2019
08:56
0

Post new comment

Adaugă comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.
  • Taguri HTML permiseŞ <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență vor fi șterse.

Comentarii

01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
Inchide